PITZARAI -CHIFLE DIN PAINE PENTRU COLINDATORI

mal

 Am crescut , asa cum v-am mai povestit, intr-un satuc, la limita judetului Timis cu Hunedoara care se numeste Costeiul-De-Sus, sat in care s-a nascut si tatal meu.
Mama mea a fost originara din Cladova- Timis.Nu mai tin bine minte daca acesti pitzarai erau specifici Costeiului sau Cladovei  (sau poate ambelor sate ), destul ca nu trecea ajun fara ca mama sa nu-i prepare.
Printre altele , cu acesti pitzarai intampinam colindatorii, copiii cu plugusoru' si pe mos craciun , care de fiecare data era cam acelasi , de fapt aceeasi, si anume nana Ileana lu' Costorogea.
Si era nana Ileana barbata rau. Avea suba si o caciula de cioban sucita pe dos si mustete si barba din fuior ...si-si ingrosa vocea si-o inasprea  cand ne cerea poruncitor sa spunem "poiezie" mosului.
Noi, mici si fricosi ,ne supuneam  vointei mosului , doar nu era sa-i iesim din vorba chiar lui, cel pe care-l asteptam sa ne viziteze tot anu'.
Asta citiva ani la rand pana cand "mosu" a facut greseala sa imbrace si o fusta pe sub suba, fusta recunoscuta ulterior de fratele meu mai mare , intr-o zi  cand nana Ileana mergea in vizita la mam-buna, o vecina care-i dadacea odrasla.
M-a informat si pe mine cum sta treaba cu mos craciun, insuflandu-mi credinta ca putem sa-l deconspiram, daca in loc de poezie de copii cuminti ii vom spune noi "mosului" vreo doua sa ne tina minte. ;))
Mi-a soptit incet la ureche , sa nu ne auda mama , " versurile" si m-a asigurat ca ma sustine cand o veni vremea sa  i le spun "mosului".
Cand a venit seara de ajun (in anul urmator ) ,eu buna de gura cum eram , nici n-am mai asteptat sa ne calce mosu pragu' ...si de cand am auzit poarta trantindu-se , am inceput sa strig din toti rarunchi , de rasuna coridoru' : mos craciun cu paiu-n ...(rima ) ...mos craciun cu paiu-n.... :)) si tot asa, am tinut-o intr-un strigat si-am sarit in jurul mosului pana cand biata nana Ileana a izbucnit intr-un : iti dau eu tie -mos craciun cu paiu-n ....insa cu vocea ei normala , pentru ca in harmalaia produsa , a uitat sa-si modifice glasul :))
Ehe, acum ca-i venisem de hac "mosului" , n-am mai tremurat cu pitzaraii in mana de frica lui, ba chiar ii ofeream bucurosa , mai ales ca ma scutea si de "poiezie" dupa ce i-am promis ca n-o spun si la alti copii, deoarece risca sa ramana fara slujba ei draga, pe care o presta cu atata satisfactie si daruire . :))

Am si acum in nari mirosul din seara de ajun cand toata casuta noastra micuta mirosea a paine calda , cozonaci , pitzarai si cate alte bunatati , pe care mama  ni le pregatea indiferent daca era sau nu obosita.
Si-mi staruie in minte si acum troienele de zapada, pe care le strabateam pe carari facute de tata, mici autostrazi prin lumea zapezilor copilariei mele....zapezi de care mi-e dor si dupa care tanjesc an de an cu sufletul meu de copil ascuns in trupul unui adult care nu vrea sa imbatraneasca( macar la acest capitol )
Asadar, pastrand traditia copilariei mele, an de an , ma trezesc framantand pitzraii si asezandu-i in tava , ca si casa mea sa miroase frumos , a pita calda, macar in seara de ajun.
Si Doamne cum imi reusesc ,  si mandra mai sunt cand vad ca ai mei se ard pe gura cu pitzaraii de pofticiosi ce sunt, de parca n-au mai mancat vreodata pita facuta in casa.
Zambesc si suspin de dor dupa toata copilaria mea, dupa satul meu si dupa mama.
Bag in straita 2-3 pitzarai si dau fuga la tata sa-i bucur si lui sufletul in seara de ajun cu amintiri frumoase si cu pitzaraii pe care am sa-i prepar cate zile oi avea.

Nota:
Trebuia sa va povestesc asta chiar in seara de ajun, insa timpul nu mi-a permis. Ma bucur ca am putut sa va spun povestea azi, cand  va voi da si reteta pitzarailor :
1 kg de faina, un pachet de drojdie cruda (42 gr), 2 linguri rase da zahar, 2 lingurite rase de sare, 200 ml lapte si apa calda pentru framantat  cat cuprinde aluatul.
Faina se rastoarna , cernuta, intr-un lighean. La mijloc se face un crater unde se pune drojdia, zaharul si laptele caldut , se amesteca si cu putina faina si se lasa 10-15 minute sa lucreze drojdia.
Apoi se adauga sarea si se framanta, adaugand pe rand apa calduta si faina pana se epuizeaza toata faina.
Aluatul, trebuie sa fie elastic si relaxat. Se lasa la crescut o ora buna, acoperit cu folie....apoi cu mainile unse cu ulei se formeaza sfere, sau colacei, care se aseaza in tava bine unsa cu ulei.
Se lasa sa creasca bine, apoi se introduc la cuptorul incins la 180*....cca 15-20 minute. (se mai verifica , deoarece poate dura si mai mult in functie de cuptor )
Se pot servi calzi sau reci, in functie de preferintele fiecaruia.

Aceasta este postarea cu numarul 300 de pe blogul meu. Sper din suflet sa va gaseasca sanatosi si dispusi sa bucatariti in continuare alaturi de mine.
Cu ajutorul lui Dumnezeu vor mai urma si alte  retete , pe care le voi posta tot pentru voi, dragii  mei vizitatori.
Cu tot dragul va dedic si reteta de pitzarai, pe care va indemn s-o incercati si cu alte ocazii, nu neaparat numai in preajma Craciunului.
Fiti binecuvantati cu totii ! :)