De cand a inceput sa ninga mi-am dorit sa merg la tabara , in Retezat (locul meu de munca pe timpul verii ) , s-o vad alba si imaculata.
N-am apucat prea multa zapada prin zona, cu exceptia toamnei trecute, cand, fiind inca la lucru, ne-am confruntat cu nametii cazuti timpuriu, insa topiti destul de rapid de soarele generos .
Am profitat de vremea insorita din ultimele zile ale lui ianuarie si am purces intr-o mica excursie impreuna cu iubi, inspre locurile atat de dragi noua...Tabara Crestina Bradatel , respectiv Parcul National Retezat.
Temperatura extrem de scazuta ne-a determinat sa ne scurtam vizita si sa grabim plecarea inspre locuri mai calde :)) .
Am facut in graba cateva poze , marea lor majoritate din masina :)) apoi ne-am oprit in tabara.
Aveam cu noi saci cu mancare pentru cainii de acolo- patru la numar pana luni 30 ianuari 2012.
Imi era extrem de dor de ei, nu-i vazusem de o luna si jumatate...Eram curioasa sa vad cat au crescut, cum se descurca cu frigul...daca le place zapada... in fine ,chestiuni de-astea.
Am intrat cu chiu cu vai cu masina pe aleea facuta prin nameti de nenea Todor( paznicul ) si tanti Viorica (sotia lui ) ,sperand sa-i vad pe Obama si Michelle topaind prind zapada.
N-a fost sa fie asa....:(
Cand am coborat din masina ne-a intampinat un Obama gras si atat de frumos , dar speriat ...are oroare de caciuli saracul. :) (stiam asta, dar am crezut ca s-a mai maturizat )
Numai dupa ce l-am chemat si l-am mangaiat si-a revenit si a inceput sa topaie fericit in jurul nostru.
Pe Michelle am gasit-o ghemuita pe un fotoliu in soprul de lemne...
La inceput am crezut ca se fereste de ger, apoi , dupa ce m-am apropiat mi-am dat seama ca nu era in apele ei...ma privea cu ochii tristi, abia intredeschisi , fara sa coboare din fotoliul ei.
Cand am mangaiat-o m-a mirosit (aproape m-a pupat pe fata ) si a inceput sa dea din coada....
Am imbiat-o cu mancare insa o refuza...chiar si laptele cald l-a refuzat :(. Am sperat sa fie ceva trecator, desi in sinea mea ma gandeam la ce era mai rau .
Noi am plecat luni dupa masa din tabara cu inima stransa insa cu speranta ca Michelle o sa-si revina .
Marti insa, Michelle a murit , desi tanti Viorica si nenea Todor au facut tot ce au putut pentru ea....
M-a intristat enorm vestea...insa m-am consolat cu gandul ca ne-a ramas Obama.
Ramasese...pana ieri (miercuri ), cand a disparut fara urma din tabara.... Nu stie nimeni incotro a luat-o ...daca a plecat sa-si caute sora sau poate a ratacit prin padure si l-au mancat lupii.
De cand a nins si s-a lasat gerul, lupii coboara din paduri si devoreaza tot ce le pica ...cainii de paza de la pensiuni si alte asezaminte sunt victime sigure.
Nu mai stiu ce sa cred...destul ca Michelle si Obama nu mai sunt....
Au aparut in octombrie in tabara ...de nicaieri.
I-am gasit ghemuiti intr-un cotlon langa cantina intr-o luni dimineata geroasa.
Ne-au cucerit inima din prima si am decis sa-i hranim si sa-i pastram cu orice chip.
Nici n-a fost greu sa-i indragim, erau atat de jucausi si dragalasi ca nu puteai ramane indiferent .
Numele au venit de la sine...probabil influentati de culoare lui (era negru pe 99% din blanita ) si de indarjirea ei (pusese stapanire pe tabara si alunga bataioasa toti intrusii ).
Si personalitatile lor s-au potrivit de minune cu numele ...
Au crescut si s-au dezvoltat foarte frumos, i-am hranit cu mana mea zilnic...pana cand am terminat lucru si am plecat la Timisoara..
Am fost la veterinar...i-am tratat cu pastilutele prescrise....
Le-am lasat provizii de paine uscata si saci cu mancare speciala...
Luni, dupa cum va spuneam, tot lor le duceam hrana...dar acum nu mai sunt.
Sunt foarte trista ...
am avut impresia ca Michelle m-a asteptat s-o mai vad macar odata inainte sa plece :(.... dar Obama ?!
A presimtit si el ceva ?!...poate de aceea nu s-a dezlipit nicio clipa de mine cat am stat prin tabara...iar cand faceam poze "se inghesuia" in fiecare ...
Incerc sa-i pastrez cat mai mult in amintirile mele, insa nu pot sa-mi stapanesc lacrimile ....care vor curge pe obrajii mei multa vreme de acum incolo.
Stiu ca multi dintre voi intelegeti ce simt, pentru ca ati trecut prin asemenea momente... ai impresia ca odata plecati iau si o parte din tine....
Si culmea, in acel loc ramane un soi de durere si parere de rau....ca si cand ti-ar pleca cineva iubit...cineva care te-a iubit sincer si neconditionat...
O sa-mi fie teribil de dor de voi "puii mei" (asa m-am obisnuit sa le spun ) ...OBAMA SI MICHELLE :) !!!
O sa-mi lipseasca .... Tags: blog , D'ALE MELE :D :))
Frumoase locuri! Frumoasa 'poveste' dar trista, imi pare tare rau de catelusii tai :(
RăspundețiȘtergereMultumesc Timea...
RăspundețiȘtergerefrumos doar e la mine acasa....
RăspundețiȘtergereTrist si stiu exact prin ce treceti....Am avut si eu un caine,Bax,aparut de nicaiei in fata barului,f slab,murdar si timorat.L-am "adoptat" repede si cu mare dagoste.Un caine f mare,alb,bland si tot odata un paznic de nadejde.Manca cu asa o pofta incat parea ca nu mai mancase de o luna(in primele zile,nu ne-am mirat,dar dupa o luna de stat la noi,in care a pus 15 kg.pe el,ne amuza felul in care manca)Vara il duceam la rau,la baie,il plimbam mult...ce sa mai zic...toate bune si frumoase,pana de 1 noiembrie,cand l-am gasit mort.Durere mare,mai ales ca era cu vaccinurile la zi...pt. noi a ramas o enigma moartea lui.Singura mea liniste sufleteasca in ceea cel piveste,e ca a dus o viata fericita,fara lipsuri,inconjurat de dragoste,cat a stat la noi,pacat ca a durat asa de putin-7 luni.Cred ca atata i-a fost scris.Va pup.Kamy
RăspundețiȘtergereKamy, la asta ma gandesc si eu, dar nu pot sa ma consolez chiar asa repede :(.
RăspundețiȘtergereAm "prostul" obicei sa ma atasez de animalute poate mai mult decat e normal...asa sunt eu.
Fiica mea imi spune "fiica padurii" datorita acestui lucru ...
Bax...Michelle ....Obama si alti catelusi ca ei , au fost norocosi ca au intalnit persoane ca noi, gata sa-i adopte fara prea multe formalitati.
Si noi am fost niste norocosi ca i-am avut cu noi( chiar si pentru atat de putin timp ) si ne-au bucurat existenta :)
Te pup :*